508 de la Peugeot

Prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva din martie, anul acesta, noul Peugeot 508 inlocuieste vechea generatie si inscrie astfel gama D a constructorului francez in noua linie tehnologica si de design consacrata deja pe ultimile modele.
Construit pe platforma PSA-EMP2 (generatia a 2 a a Efficient Modular Platform), raportat la vechea generatie, noul 508 este mai scurt cu 80 mm, mai scund cu 60 de mm dar mai lat cu 20 mm si mai usor cu ~ 70 kg, elemente care contribuie la un aspect bine proportionat si o dinamica pe care constructorul o caracterizeaza ca fiind exemplara.
Trenul de rulare este compus din suspensie cu sistem Pseudo McPherson pe fata, multilink pentru puntea spate, iar pentru nivele de echipare superioare se poate opta pentru amortizare adaptiva prin sistemul Active Suspension Control. Franele sunt disc, cu diametre de la 304 mm la 330 mm fata, iar pentru spate de la 268 mm pana la 290 mm tot functie de echipare.
Motorizarile pentru care se poate opta sunt, unul pe benzina si doua dieseluri, toate fiind impartite pe diverse variante de putere si transmisii. Astfel, benzinarul este un 1.6 L, face parte din familia PureTech, poate fi gasit in variante de 180 si 225 CP, iar transmisia doar automata cu 8 rapoarte EAT8. Dieselurile sunt din gama BlueHDI de 1.5 si 2 L. Pentru primul dintre ele puterea este de 130 CP si este singura motorizare la care se poate cupla si cutia de viteze manuala cu 6 trepte BVM6. Varianta de 2L, se gaseste in doua trepte de puteri 160 si 180 CP, iar transmisia cu care poate fi imperecheat motorul este doar automata EAT8. Pentru toate tipurile de motorizari, intervalul de revizie este de 30.000 km sau 1 an.
Pentru noul 508, se poate opta atat pentru caroserie de tip Sedan dar si SW, evident pe mai multe nivele de echipare – Active, Allure, GT Line, GT si First Edition (serie limitata), dotarile fiind in ordinea enumerarii.

PEUGEOT_508_2202STYP_015_B PEUGEOT_508_2202STYP_301 PEUGEOT_508_2202STYP_011_B

 

 

 

 

 

Designul inspirat clar din conceptele Exalt si Instinct, propune o forma bine definita, construita in mare parte pe muchii ascutite, o parte frontala destul de agresiva si umeri laterali destul de evidentiati. Spatele completeaza acest trend, difuzorul inferior de aer prezent la echiparile de top si ornamentul care confera continuitate blocurilor optice, aduc un pic de sportivitate si in acelasi timp eleganta unui design destul de sobru, chiar masculin.
Interiorul, este caracterizat de deja cunoscutul de acum, Peugeot I-Cockpit, tunelul median enorm si de display-ul central, multifunctional de 10 inch. Deasupra si nu in spatele volanului de dimensiune redusa, se afla instrumentarul de bord – de fapt un diplay interactiv de 12 inch.
Confortul este asigurat pe langa pozitia excelenta de condus, scaunele special proiectate pentru acest model si acreditate de institutiile abilitate si de o sumedenie de sisteme electronice menite sa simplifice efortul in utilizarea de zi cu zi. Sisteme de tipul Night Vision, Safety Pack, Safety Plus Pack, Drive Assist Plus Pack si Full Park Assist, fac din noul model 508, un automobil 100% asistat cu reale posibilitati de utilizare semi-autonoma.
Lansat pentru prima data in anul 2011, primul model duce generatia la final de cariera pana anul acesta, cand deja noul 508 este pe piata. Sunt multe sperante in spate, mai ales daca se tine seama de concurenta unei clase destul de pretentioasa, dar cel mai important – „Origine France Garantie” – construit la Mulhouse.

Via PSA Media.