Un nume purtat pentru o legenda, o serie limitata pentru a celebra un centenar, Ford GT apare ca un concept bine definit prima data in 2003 si debuteaza ca model de strada in 2004, in variante de MY2005 si MY2006.
Conceptul initial a fost gandit inca din 1995, cand la Salonul Auto de la New York, ford dezvaluia prima data Ford GT90. Se vroia la acea vreme ca un succesor al lui GT40 si foarte important, Gt90 reprezinta si noua tendinta in design – „New Edge”, tendinta observata pe modele ulterioare, vezi Focus MY99.
Cum spuneam anul 2003, Salonul Auto Detroit, Ford prezinta noul Gt40 concept. Divizia „Living Legends” a FOMOCO, a fost insarcinata cu acest concept, sub supravegherea atenta a lui Camilo Prado – absolvent al scolii de desgn Center for reative Studies si sef de departament al Centrului de Design din Detroit – J Mays – responsabil pe Global Design in Ford – si Caroll Shelby. In faza initiala numele era de Petunia, dar Gt-ul era pe ansamblu optic relativ similar cu ce a fost GT40, dar usor diferit gabaritic (mai lung, mai lat, mai inalt), tocmai de aceea un nume potential ar fi putut GT43 (cifra reprezentand inaltimea in inch, spre deosebire de varianta anilor 60, GT40 – inalt de 40 inch ~ 100 cm).
UNDE SI CAND A INCEPUT TOTUL?
Inca de la inceputul anilor 60, Henry Ford II doarea sa participe in cursele de anduranta ale seriilor Le Mans. In ciuda discutiilor cu Lotus si Cooper, Ford decide sa intre in acet proiect impreuna cu Lola, dat fiind si colaborarea deja existenta cu Lola GT pe parte de motorizare (modelul echipat cu un V8 productie Ford, modelul cunoscut in lumea andurantei din acele vremuri cu rezultate notabile chiar la Le Mans). Sub atenta supraveghere a lui Harley Copp (veteran in FOMOCO, inginer sef in proiecte ca Falcon si Continental Mark II), John Wyer (team manager recrutat de la Aston Martin) si Roy Lunn (dezvoltator in cadrul proiectului Mustang) au fost insarcinati cu dezvoltarea noului proiect Ford GT.
Se intampla la fabrica Lola din Bromley, apoi la sfarsitul lui 1963, echipa se muta langa Heathrow in Slough, pentru ca apoi sa se creeze o noua subsidiara a companiei, Ford Advanced Vehicles LTD sub conducerea lui Wyer.
Primul model de Ford GT, GT101 (MK1), este prezentat la 01 aprilie 1963 in Marea Britanie. Motorul era V8-ul care echipa Lola GT si Lotus 29, iar transmisia furnizata de Calotti (furnizor de transmisii pentru modelele GT ale marilor producatori). Dupa aproape 1 an de teste, viata competitionala debuteaza in mai 1964 la Nurburgring, in cursa de 1000 km, unde modelul sufera o problema la suspensie. O luna mai tarziu la Le Mans, toate cele 3 modele inscrise au abandonat. Dupa un sezon competitional al anului 64, catalogat drept un esec, dupa cursa de la Nassau Wyer este inlocuit de Caroll Shelby.
In prima cursa a sezonului 1965, Shelby obtine victoria la Daytona 2000, restul sezonului fiind si pentru el un dezastru. Experienta celor 2 sezoane (64 si 65) si varianta evolutie MKII, echipat cu un motor de 7 litri, permite obtinerea de rezultate in anul 1966. Castiga Daytona (primul an in care la Daytona se rula in format 24h) si Sebring – cursa de 12h. La Le Mans, Ford castiga primele 3 pozitie in 1966, prima pozitie in 1967 cu GT40 MKIV (acelasi motor de 7 litri dar cu sasiu modificat), in 1968 prima pozitie cu MKI si in 1969 tot locul I, cu acelasi GT40 MKI.
Descriere
MKI: A fost varianta originala, cu motorizare V8 de 4.7 litri, chiar daca prototipurile erau cu motoare de 4.2 litri. Au fost in total 5 prototipuri, aici incluzand si roadsterul Ford X-1. Modificarile pe MKI facute sub conducerea lui Wyer au permis rularea si in sezoanele din anii 68 si 69.
X-1 Roadster: Sasiu din aluminiu, aceeasi motorizare de 4.7. Scopul constructiei a fost in realitate, pentru a testa diverse updaturi. Au fost incercate diverse transmisii, inclusiv una automata. Intr-un final testele cu motorizarea de 7 litri au reprezentat de fapt trecerea catre MKII.
MKII: In mare parte similar cu MKI, dar modificarile facute de Shelby, au fost in principiu pentru a putea suporta motorul de 7 litri amintit mai sus. Acest propulsor, deriva din motor de NASCAR cu aceeasi cilindree dar cu modificari specifice clasei. Cutia de viteze ZF cu 5 trepte existenta pe MKI, a fost inlocuita cu una KarKraft cu 4 trepte (tocmai pentru a suporta cuplul de la noul motor). Cu acest model Ford, a dominat seriile de anduranta. A existat si o varianta B cu sasiu redesenat si un plus de 15 CP datorita carburatoarelor dublu corp.
MKIII: Varianta de strada a modelului de competitie. Au fost facute modificari de gabarit, pentru a putea face loc portbagajului, motorul a fost downgradat pana la 335 CP, iar amortizoarele a fost inlocuite cu unele varianta de strada. Au fost construite in total 7 MKIII din care 3 cu volan pe dreapta.
J-CAR: 1966, FIA introduce Anexa J in regulament, tocmai de aceea o modificare de structura era necesara. S-a renuntat la Ford Advanced Vehicles LTD (a fost vanduta catre John Wyer), iar noua masina a fost construita in totalitate de subsidiara Ford, KarKraft. Noul sasiu era construit integral din aluminiu, motorul a fost pastrat cel de 7 litri, iar greutatea totala a scazut la 1210 kg (cu 140 kg mai putin decat MKII). In sesiunile de teste pentru pregatirea modelului, pilotul Ken Miles isi pierde viata, pe circuitul Riverside International Raceway in august 1966. Aerodinamica deficitara fara efect de apasare a facut ca Miles sa piarda controlul la capatul liniei drepte de aproximativ 1 mila. Dupa incident au fost facute importante modificari dpdv aerodinamic, transformand si/sau realizandu-se in felul acesta trecerea catre MKIV.
MKIV: Cel mai americanizat GT40, au pastrat motorul si transmisia si au dezvoltat aproape un nou model, dezvoltand sasiul de pe JCAR. Dupa episodul Miles, habitaclul a fost ranforsat pe sistemul modelelor din NASCAR, iar aerodinamica mult imbunatatita. In total au fost produse 6 MKIV, iar unul din ele reconstruit si rebranduit in FORD G7, model cu care s-a concurat in seriile CanAm in 69 si 70, fara succes insa.
MKV: A existat si aceasta varianta, constructorul fiind un joint venture intre Safir si JW Engineering. Au fost produse si variante de strada, in serie foarte mica.
Revenind in anul 2004, productia seriei de strada debuteaza la uzina din Wixcom Michigan, de fapt in sediul SVT. Sasiul si structura a beneficiat de tehnologia imbinarii grinzilor de aluminiu fara sudura, iar formele exterioare creeate cu tehnologia superplastic (folosita in industria aeronautica). Franele sunt Brembo, cu discuri ventilate si etrieri cu 4 pistonase. Motorul pozitionat central, este un V8 de 5.4 L, din aluminiu, supraalimentat de un compresor Lysholm. Chiulasele cu 4 supape pe cilindru, sunt o varianta de pe motorul de Mustang SVT Cobra R. Transmisia este manuala cu 6 trepte, semnata Ricardo (companie din UK, furnizor al transmisiei pentru R8 folosit in seria Le Mans) cu diferential elicoidal cu alunecare limitata.
Performante: 0-100 km/h – 3.9s, topspeed – 330 km/h.
Caracteristici: 550 CP/6500 rpm; 678 Nm/3750 rpm.
Dupa numeroase zvonuri referitoare la renasterea proietului, in 2015 totul este confirmat prin prezentarea noului GT. Dupa unii generatia a 2 a, dupa altii MK7, Ford prezinta la NAIAS 2015, un supercar desprins parca din ecranizarile fantastice. Cu un design de exeptie, cu o structura monococa din fibra de carbon completata de cele 2 frameuri din aluminiu (fata-spate), acest proiect gandit ca un RMR veritabil (RMR – rear mid engine rear wheel drive – layout) se pare ca are cel mai bun coeficient putere/greutate pentru o masina de serie. Motorul nu putea fi altceva decat un ecoboost, V6-le de 3.5 litri, furnizeaza 600 cp, fara sisteme de recuperare a energiei ESR si fara Booster hibrid. Cuplul motor se pare ca se situeaza in jurul cifrei de 700 Nm, dat fiind faptul ca acest motor este folosit si pe F150 Raptor, varianta 2017. Transmisia este DCT – 7 trepte. Asamblat la uzina din Markhom, Ontario Canada, la Multimatic (companie care participa la construirea Aston Martin One 77, RUF CTR3), Ford spera sa vanda ~ 250 unitati pe an. Variantele de competiei sunt concretizate prin intermediul echipei Chip Ganassi Racing, unde cu suportul Ford anunta la 12 iunie 2015 participarea in campionatul de anduranta si implicit la cursa de la Le Mans din sezonul 2016.
Scriu aceste randuri la fix 50 de ani de la prima victorie Ford in cursa de 24h de la Le Mans, 2016 VICTORIE FORD LA LE MANS – GT PRO.
Surse:
http://blog.hemmings.com
http://www.motortrend.com
http://www.hotrod.com
http://www.classicdriver.com
http://www.utimatecarpage.com
http://www.gt40.com
http://www.wikipedia.org
